
Superliga CEC Bank: Timișoara Saracens - CSM București 45-17
Pe Stadionul Dan Păltinișanu, în cadrul etapei a X-a din cadrul SuperLigii CEC Bank, Timișoara Saracens a disputat prima partidă din returul sezonului regulat, bănățenii reușind o victorie cu bonus ofensiv, rezultat 45-17 in fata celor de la CSM București.
Prima repriza a fost una extrem de interesanta, pentru ca, dupa ce Valentin Calafeteanu a deschis scorul din lovitura de pedeapsa, intr-un interval de numai sase minute timisorenii au marcat doua incercari, ambele in urma unor moluri de margine, autorii finalizarilor in terenul de tinta al tigrilor fiind Eugen Capatana, respectiv Marian Drenceanu. Jack Umaga a transformat de fiecare data si Timisoara Saracens conducea in minutul 12 cu 14-3. Desi se parea ca va fi o partida intr-un singur sens, CSM Bucuresti a revenit spectaculos si a dominat intervalul cuprins intre minutele 15 si 30. Astfel, dupa o presiune a inaintarii elevilor lui Michael Bradley, Moa Maliepo l-a gasit pe Daniel Faasen, care a marcat un eseu transformat de Valentin Calafeteanu. Cateva minute mai tarziu Marian Ispir a fost placat in extremis, iar al doilea eseu al CSM-ului nu a mai venit, desi Paul Petucher a fost aproape de aceasta reusita. Inainte de intrarea la cabine pentru pauza, CSM Bucuresti a resimtit efortul depus si Timisoara Saracens i-a surprins pe tigri cu doua eseuri. Mai intai Marius Simionescu l-a gasit in suport pe Ratu Seniloli, iar apoi Michael Stewart a exploatat eficient o bresa gasita in defensiva bucurestenilor, trupa de pe malurile Begai avand dupa 40 de minute un avantaj de 26-10.
Dupa reluare au fost cateva minute in care jocul s-a desfasurat intre cele doua linii de 22, pana cand Ratu Seniloli a iesit din nou la rampa cu dubla personala, aceasta reusita fiind urmata rapid de alte doua, autori Jack Umaga si Lotter Pretorius. In ultimele zece minute Valentin Poparlan a vazut cartonasul galben, iar Daniel Faasen a redus diferenta cu un eseu pe care l-a transformat, astfel conturandu-se rezultatul partidei, Timisoara Saracens-CSM Bucuresti 45-17.
In urmatoarea etapa Timisoara Saracens va evolua in Ghencea impotriva celor de la Steaua Bucuresti, iar CSM Bucuresti se va deplasa la Cluj-Napoca pentru confruntarea cu Universitatea din localitate.
sursa: super-liga.ro