Custom made performance teamware
SuperLiga CEC Bank: Steaua a pierdut în semifinală la Baia Mare
2015 Nov, 28

SuperLiga CEC Bank: Steaua a pierdut în semifinală la Baia Mare

Pe stadionul Lascăr Ghineț, CSM Știința Baia Mare a învins-o pe Steaua București cu rezultatul de 19-13 (6-3), partida contând pentru semifinalele SuperLigii CEC Bank și s-a calificat în finala competiției, după o partidă echilibrată.

Terenul greu, imbibat cu apa, dar si miza meciul si-a pus amprenta asupra jocului inca din primele minute, cand au inceput sa fie contabilizate numeroase greseli de manuire a balonului, de ambele parti. A fost nevoie de peste 20 de minute de joc ca sa apara pe tabela primele puncte, Luke Samoa reusind sa deschida scorul pentru Baia Mare, dintr-o lovitura de pedeapsa in minutul 22, 3-0. Militarii nu s-au lasat intimidati si au atacat punand presiune pe apararea zimbrilor, care a gresit, arbitrul Cristian Serban dictand o penalitate impotriva lor. Astfel, patru minute mai tarziu, Danut Dumbrava avea sa restabileasca egalitatea, 3-3. Meciul a continut intr-o batalie pe inaintare, fiecare echipa incercand sa-si forteze adversara sa greseasca. Cu doar patru minute inainte de a intra la vestiare, maramuresenii s-au desprins pe tabela datorita lui Luke Samoa care a transformat o lovitura de pedeapsa, 6-3.

In repriza a doua, Baia Mare a intrat mai motivata si la cinci minute dupa reluarea jocului a reusesit sa mareasca ecartul. Dupa un mol de margine, Sean Morrell a culcat balonul in terenul stelist de tinta, iar Luke Samoa a transformat perfect si scorul a devenit 13-3. Steaua a atacat si a pus presiune, insa cei care au marcat sunt „zimbrii”, prin acelasi Luke Samoa, cel care a fost de altfel si jucatorul meciului. Acesta si-a continua seria fara gres a suturilor si scorul a devenit 16-3, in minutul 57. „Ros-albastrii” nu au renuntat la lupta si au reusit sa inscrie un eseu prin Silviu Vasiliu, transformat de Andrei Filip. Era minutul 65 si meciul parea relansat, 16-10. Sperantele elevilor lui George Sava s-au stins repede pentru ca trei minute mai tarziu, acelasi Luke Samoa a mai transformat o penalitate, marind diferenta pe tabela 19-10. Cu cinci minute inainte de finalul partidei, Andrei Filip a mai pus trei puncte in contul Stelei, 19-13 si a inchis astfel tabela.

Finala dintre Stiinta Baia Mare si Timisoara Saracens va avea loc pe 5 decembrie, de la ora 13:00, la Baia Mare. In finala mica se vor intalni CSM Olimpia Bucuresti si Steaua Bucuresti, pe 4 decembrie, de la ora 13:00, tot la Baia Mare.

 

sursa: super-liga.ro