
Juniori echipați de Samurai!
Cunoscuta firmă britanică de echipament sportiv SAMURAI, reprezentată exclusiv în Romania de Durby Consulting, își extinde „aria de acoperire” în România cu noi contracte de livrare a produselor sale de calitate către cluburi și asociații sportive de prim-plan, dar mai nou și la nivel de juniori, patru echipe de la U17 și U18 - CS Gold Roșia Montană, RC Cleopatra, RC Tomitanii, RC Kogălniceanu - fiind deja echipate de SAMURAI.
Cele 4 formații de juniori se alătură unei lungi liste cu clienți care sunt sau au fost beneficiari ai produselor SAMURAI, enumerând aici Steaua București, Poli Agro Iași, RCM Timișoara, Naționala de rugby în 7, Naționala mare în anul 2012, la care se adaugă echipamente pentru întreg corpul de arbitri timp de două sezoane consecutive, precum și livrarea pentru aceeași perioadă a baloanelor oficiale de joc în competițiile desfășurate sub patronajul FRR.