Custom made performance teamware
Cupa Regelui: Steaua a pierdut la Cluj
2015 Iun, 21

Cupa Regelui: Steaua a pierdut la Cluj

Stadionul din Parcul Sportiv Iuliu Hațieganu a fost gazda întâlnirii din a doua etapă contând pentru Cupa Regelui, dintre Universitatea Cluj și Steaua București, în care studenții s-au impus grație eseurilor marcate în repriza secundă.

Pana la pauza s-au marcat doar sase puncte, cate trei de fiecare parte, mai intai Lazar a deschis scorul pentru militari, iar I.Mazare a egalat, ambele reusite venind din lovituri de pedeapsa, inainte de intrarea la cabine, Petucher, respectiv C.Neacsu fiind sanctionati cu cartonase galbene.

Lazar i-a readus pe bucuresteni in avantaj chiar la debutul partii secunde, insa Universitatea Cluj a inclinat balanta de partea ei gratie primului eseu al intalnirii, la finalizare aflandu-se I.Mazare, cel care a ratat insa transformarea si sansa de a mari ecartul. Astfel Lazar a concretizat ceva mai tarziu o lovitura de pedeapsa si ros-albastrii se aflau din nou la conducere, pentru ultima data insa, deoarece clujenii au obtinut un eseu de penalizare transformat de I.Mazare, puncte care au decis soarta jocului. Pana la ultimul fluier al arbitrului Cornei, respectiv N.Rus au fost trimisi pe banca pedepselor fiind eliminati temporar cu cartonas galben, in timp ce Paxaman a stabilt scorul final 15-12 in favoarea Universitatii Cluj, dintr-o lovitura de pedeapsa.

Steaua Bucuresti va avea zi libera in runda urmatoare, iar pentru Universitatea Cluj urmeaza o deplasare in Maramures, unde va da piept cu Stiinta Baia Mare in Grupa B a Cupei Regelui.

 

sursa: super-liga.ro